Jocuri Noi

K800i Review

Scris de Administrator
Duminică, 14 Octombrie 2007 21:16
banner.jpg

 Tehnlogia a avansat foarte mult în ultima vreme, de la ecrane LCD de câţiva milimetri la procesoare performante, gadget-uri tot mai impresionante şi tot mai multe invenţii de viitor. O alta piaţă care se dezvoltă din ce în ce mai mult este cea a telefoanlor mobile multimedia, care ajung să beneficieze de unele din cele mai recente inovaţii. Iar concurenţa dintre giganţii producători de telefoane mobile face ca standardele să fie tot mai ridicate.


 Când au apărut primele telefoane mobile cu cameră foto VGA de 0.3 MP, era ceva incredibil. A fost un pas înainte şi de aceea nu a durat mult până când telefoanele au luat locul camerelor foto. În fiecare an, calitatea lor a crescut şi s-a ajuns la telefoane cu 5 MP, memorii cât capacitatea hardurilor şi aplicatii din ce în ce mai avansate.
   
 Avem acum în faţă un produs Sony-Ericsson din seria CyberShot care se menţine sus în topurile telefoanelor, deşi este la aproape 2 ani de la lansare. În acest articol vom detalia funcţiile telefonului, avantajele şi dezavantajele acestuia, dar şi alte aspecte importante privind telefonul pe care toţi îl râvnesc.

Detalii Sony Ericsson K800i

sony ericsson k800i.jpg


RETEA : UMTS / GSM 900 / GSM 1800 / GSM 1900
LANSARE : Februarie 2006
DIMENSIUNI : 105 x 47 x 22 mm
GREUTATE : 115 g
----------------------------------------------------------
DISPLAY : TFT, 256K colors
MARIME : 240 x 320 pixels, 2.0 inch, 30 x 40 mm
----------------------------------------------------------
SUNET : Polyphonic (72 channels), MP3
----------------------------------------------------------
NUMERE TELEFON : 1000 x 20 fields, Photo call
CALL RECORDS : 30 Primite/pierdute/apelate
MEMORIE : Memory Stick Micro (M2) - UP to 2 Gb
----------------------------------------------------------
GPRS : Class 10 (4+1/3+2 slots), 32 - 48 kbps
HSCSD : Da
EDGE : Nu
3G : 384 kbps
WLAN : Nu
BLUETOOTH :v2.0 with A2DP
INFRAROSU : Da
USB : 2.0
-----------------------------------------------------------
MESAJE : SMS, MMS, Email, Instant Messaging
BROWSER : WAP 2.0/xHTML, HTML(NetFront)
JOCURI : FotoQuestFishing, MiniGolf , Tennis Multiplay
CULORI : Velvet Black, Allure Brown
CAMERA : 3.15 MP, 2048x1536 pixels, autofocus,
video(QCIF), xenon flash; secondary video
FACILITATI :
- Java MIDP 2.0
- RDS FM radio
- MP3/AAC/MPEG4 player
- T9
- Image viewer
- Picture editor
- Picture blogging
- Organiser
- Built-in handsfree
- Voice memo/dial
-------------------------------------------------------------
BATERIE : Li-Po 900 mAh (BST-33)
STAND-BY : Pana la 350 h (peste 14 zile)
CONVORBIRE : pana la 7 h

Fun all-in-one

    K800i are mai multe funcţii decât ţi-ai putea închipui. Eu personal am rămas plăcut impresionat la testarea acestui telefon. Telefon Mobil, Camera Foto, MP3 player, Video Player , browser internet, Consolă jocuri, Photoeditor, Videoeditor, Composer şi multe alte facilităţi, toate într-un singur telefon. Câteodată mă mir şi eu unde încap toate astea. Desigur, partea atractivă la acest telefon este camera de 3.2 MP.

CyberShot

   
    Cei de la Sony au integrat cu succes tehnologia CyberShot în acest telefon. Rezoluţia pozelor este de 2048x1536, dispune de Auto-Focus şi Xenon Flash. Acum nu mai trebuie să-ţi faci griji că nu ai aparatul foto la tine. Telefonul mobil a devenit un accesoriu indispensabil, iar camera foto îşi face datoria cu succes. Detaliile şi calitatea pozelor sunt bune. Ca să nu mai spun de setările care pot fi făcute :
- 4 moduri de capturare
    - Normal
    - Best Pic [face 9 poze din care o alegi pe cea potrivită]
    - Panorama [Ideal pentru a captura un peisaj din natură şi nu numai]
panorama_mica.jpg

    - Cadre [Mai multe cadre care pot fi puse peste poze pentru a crea imagini haioase]
1.normal_c_mica.jpg 2.cadru1_mica.jpg 3.cadru2_mica.jpg
- 8 moduri de setări pentru a face imagini de calitate cât mai bună
    - Automat
    - Peisaj în amurg
    - Portret în amurg
    - Tip Vedere
    - Tip portret
    - Plajă/Zapadă
    - Activităţi Sportive
    - Documet
- 4 formate de imagine
    - 3 MP
    - 2 MP
    - 1 MP
    - VGA
1.normal_z_mica2.jpg 2.zoom_mica.jpg
- 3 tipuri de focalizare
    - Automat
    - Macro
    - Infinit
- 3 moduri pentru bliţ
    - Dezactivat
    - Automat
    - Atenuare ochi roşii
- Activare Temporizare automată
- 4 Efecte
    - Alb-Negru
    - Negativ
    - Sepia
    - Supraexpunere
1.normal_mica.jpg 2.alb_negru_mica.jpg 3.negativ_cyber_mica.jpg 4.sepia_mica.jpg 5.supraexpunere_mica.jpg
- 5 Moduri de compresare a luminii
    - Automat
    - Lumina zilei
    - Noros
    - Fluorescent
    - Incandescent
- Time & Date photo stamp

O gramadă de funcţii pentru a captura cele mai bune poze.

Music

    O alta funcie multimedia pe care o are acest telefon este cea de MP3 player. K800i are un music player incorporat care reda la calitate maxima melodiile tale preferate. Iti da posibilitatea de a-ti crea mai multe liste, are modurile „repetare” si „aleatoriu” la ascultarea pieselor si un mic egalizator pentru sunet, cu 4 setari predefinite si o setare manuala.
    In cazul in care te plictisesti de lista de melodii , poti apela la functia Radio cu sistemul RDS (Radio Data System).

Video

    K800i poate sa redea filme in format MP4. Din testele pe care le-am facut , am reusit sa vizionez filme la 25 frame-uri pe secunda (fps) si bitrate sonor de 96 kbps. Calitatea este buna iar ecranul de 2.0” e destul de mare pt a viziona filmele.
    Cat despre partea de inregistrate video, pot sa zic ca aceasta nu a progresat deloc fata de predecesori. Inregistrarea video a ramas la acelasi QCIF (176 x 144 pixels) de slaba calitate. Noul model k850 are partea video mult inbunatatita cu inregistrare QVGA la 30 fps. Singurul lucru apreciabil la inregistrarea video este ca are aceleasi setari ca si la captura foto.

Editor la purtator
   

    Cum spuneam mai sus, K800i beneficiaza de o groaza de aplicatii, printre care un editor foto, editor video, compozer, inregistrare si multe altele. Nu este deloc indraznet sa spui ca ai un Photoshop la purtator prin acest telefon.
    PhotoDJ™, programul de editare foto, are mai multe setari:
- Lumina (setarea nivelului de perceptie a luminii in poza)
- Luminozitate si Contrast
- Eliminare efect ochi rosii
- Rotire 90
- 4 Efecte   
    - Negativ
    - Crochiu
    - Sticla Jivrata
    - Pictura
    - Adaugare obiecte/cadre
e1-(0)_mica.jpg e1-(1)expunere_lumina_mica.jpg e1-(2)contrast_mica.jpg e1-(3)negativ_mica.jpg e1-(4)crochiu_mica.jpg e1-(5)pictura_mica.jpg e1-(6)obiecte_mica.jpg
e2-(0)_mica.jpg e2-(1)expunere_mica.jpg e2-(2)contrast_mica.jpg e2-(3)negativ_mica.jpg e2-(4)crochiu_mica.jpg e2-(5)pictura_mica.jpg e2-(6)obiecte_mica.jpg

         Pozele capturate, cat si cele editate, se salveaza in format JPEG. Un alt editor simplu dar demn de mentionat este editorul video. CU Video DJ™ poti sa tai filmele capturate si sa adaugi texte in mijlocul imaginii. Cu un simplu start point-end point editarea este usoara.
    MusicDJ™ este compozitorul din K800i, are mai multe efecte de instrumente muzicale care pot fi puse in orice ordine pentru a crea o melodie. Melodia este salvata in format MIDI.
 
Aplicatii

    K800i are cateva aplicatii preinstalate, altele care se pot instala dupa preferinte. Printre cele care sunt in telefon, avem functia de inregistrare audio, Face Wrap, HP print si aplicatii office (calculator, notepad, calendar, agenda). Inregistrarile audio sunt memorate in fisiere cu extensia amr. Un dezavantaj pe care il are aceasta aplicatie este lipsa butoanelor "start", "pause" si "stop".
Aplicatia Face Wrap este una pe atat de interesanta, pe cat de haioasa. Cu aceasta aplicatie poti sa faci poze tip "portret" prietenilor tai si sa le modifici cu efectele pe care le are , modificand imaginea celor fotografiati. Aplicatia HP print este facuta pentru a trimite direct la imprimanta texte sau poze capturate prin Bluetooth.
    
    
    Sony Ericsson K800i nu are un sistem de operare, insa cunoaste programele tip Java, astfel pot fi instalate mult mai multe programe care sa te ajute in activitatea de zi cu zi.

Jocuri

    Piata consolelor de buzunar a crescut si ea cu PSP-ul de la Sony si Nintendo-DS, insa sa nu uitam ca si telefoanele mobile sunt un concurent veritabil. K800i permite instalarea de jocuri Java, iar acestea au ajuns la o calitate excelenta. Telefonul are preinstalat 2 jocuri: Foto Quest Fishing si Mini Golf: Castles. Primul este un joc simplu 2D, iar Mini Golf este un joc 3D.
airborne.jpgburnout.jpgdoom.jpgfifa.jpgfoto.gifharry.jpg

Internet


    Sony-Ericsson K800i are instalat programele pentru navigarea pe internet WAP 2.0/xHTML si HTML(NetFront).

Concluzie

Divertisment la purtator! Acestea sunt cuvintele prin care poate fi descris Sony-Ericsson K800i. Nu surprinde printr-un design nou, insa tehnologia si aplicatiile care sunt instalate il plaseaza pe primele locuri. Il recomand tuturor care vor mai mult de la telefonul.
Nota Gamebase : 9,5
Award : GameBase Editor's Choice


 

You need to login or register to post comments.
Discuss this item on the forums. (0 posts)