Intel a lansat oficial o nouă serie de cipuri de tip SoC (System on a Chip), tehnologie de ultimă generaţie care va permite integrarea într-un cip, pe lângă cele câteva nuclee de procesoare şi a altor componente precum procesoare grafice, controlere de memorie sau I/O.
Cunoscut sub numele de Tolapai ca proiect, seria recent lansată se va numi oficial Intel EP80579 şi va fi destinat în special echipamentelor mobile şi device-urilor portabile cu conectivitate la internet de mici dimensiuni, gadgeturi care potrivit estimărilor vor ocupa un segment de piaţă din ce în ce mai important. Din punct de vedere tehnic, EP80579 va avea o arhitectură de tip modular, putând fi configurată în funcţie de destinaţia finală a produsului finit care o va integra. Consumul variază în funcţie de configuraţii între 11 şi 21 de wati, sensibil mai ridicat decât la alte produse concurenţiale precum ARM sau PowerPC dar, EP80579 câştigă din alte puncte de vedere, unul dintre acestea fiind arhitectura x86, arhitectură care le poate asigura o mai bună prezenţă pe piaţă dat fiind faptul că, mare parte din aplicaţiile dezvoltate până în prezent se bazează pe ea. Sursa: arstehnica.com
|
Cautare
căutare personalizată
Categorii de interese
-
Jocuri de actiune
Categoria jocuri de actiune cuprinde atat jocuri pc cat si jocuri pentru console. -
Jocuri cu masini
Pentru pasionatii de jocuri cu masini aici veti gasi jocuri noi racing pentru pc si console. -
Jocuri de strategie
O colectie considerabila de jocuri pc de strategie va sta la dispozitie in aceasta categorie. -
Jocuri Horror
In ultima vreme au apar tot mai multe jocuri noi Horror spre deliciul fanilor acestui gen. -
Jocuri sportive
Pasionatii de jocuri sportive se pot bucura de sportul preferat pe calculator sau console. -
Jocuri de aventura
Una dintre cele mai indragite subgenuri din lumea jocurilor noi este genul de aventura.
Top vizite
- Colectia jocurilor cu naruto
- K800i Review
- WWE SmackDown Vs Raw 2009 Cena, Undertaker si Orton revin
- Naruto: Rise of a Ninja
- Fifa 09
- Pro Evolution Soccer 2009 pe telefoanele mobile
- Editeaza-ti pozele online, cu Picnik
- GT5: Prologue ajunge în America în aprilie
- Disciples III: Renaissance
- Ice Age online
Componente PC
Scris de Caesar
Joi, 31 Iulie 2008 13:07
You need to login or register to post comments.
Discuss this item on the forums. (0 posts)
Forum Gamebase - Ultimele Posturi
More... |
Cele mai citite posturi |